Girl Gamer s-a terminat ieri, în cadrul Digital Crusade 2022

European Girl Gamer Championship este un turneu de League of Legends care celebrează talentul, dedicarea și ambiția jucătoarelor europene. Acesta își propune să promoveze un ecosistem de esports incluziv și oferă șansa celor mai bune patru echipe europene feminine de a-și demonstra abilitățile în timp ce concurează pentru un loc la Girl Gamer World Championship.

La turneu au ajuns în etapa jucată la Oradea patru echipe, din România, Marea Britanie, Spania și alte țări europene. KTRL, Resolve, Burger Flippers și Grow up Starz s-au luptat în decursul zilei de ieri pentru un loc în finală și o parte din fondul de premii.

Burger Flippers, echipa formată din jucători din mai multe țări europene este cea care a ieșit învingătoare, după o luptă strânsă cu Grow up Starz.

Autor: Nectarie Popa