CD Projekt RED a anunțat că a început dezvoltarea noului joc din seria The Witcher

Lucrurile încep să se miște bine în ceea ce privește noul titlu din seria The Witcher. Următorul capitol din aventurile lui Geralt a intrat în faza de pre-producție, adică stadiul de conceptualizare și brainstorming. A sosit momentul în care CD Projekt RED pune bazele primelor idei care vor da formă jocului, iar în combinație cu trecerea pe Unreal Engine 5, The Witcher 4 va fi un proiect foarte ambițios, scrie Zona IT

Vestea vine din partea lui Piotr Nielubowicz, care a anunțat stadiul actual în care se află noul titlu din franciză. CD Projekt RED a început să gândească bazele de la care va porni în crearea lui The Witcher 4, iar asta include și calcularea bugetului care va fi alocat în vederea dezvoltării. Oricât de entuziasmați am fi de faptul că jocul a început să dea semne de viață, pre-producția este un proces de lungă durată. Se merge pe ideea de încercare și eșec, ceea ce înseamnă că Geralt în Unreal Engine 5 nu-și va face apariția în fața publicului decât după câțiva ani buni.

The Witcher roadmap

The Witcher 4, „coming… When it’s ready”

Nu există încă o dată de lansare sau chiar un an de lansare pentru The Witcher 4. Probabil că nu va mai fi pentru ceva timp, deoarece jocul se află în primele faze de dezvoltare.

Ceea ce știm este că, după lansarea Cyberpunk 2077, CDPR a spus că nu va prezenta trailere și demo-uri pentru jocurile viitoare până mult mai aproape de lansare. Este posibil să vedem teasere sau alte informații despre The Witcher 4, dar odată ce videoclipurile din joc încep să apară, ar trebui să putem presupune că este destul de aproape, spre deosebire de Cyberpunk 2077 a cărui primă dezvăluire de gameplay a fost cu mai mult de doi ani înainte de data lansării sale finale.

Epic a dezvoltat Unreal Engine 5 pentru a le oferi dezvoltatorilor ocazia de a crea lumi dinamice vaste, duse la cu totul alt nivel în materie de detalii și fidelitate. Suntem profund onorați de această oportunitate de a colabora cu CD Projekt RED. Astfel, vom depăși împreună limitele storytelling-ului interactiv și ale gameplay-ului, iar acest efort va aduce beneficii pe termen lung dezvoltatorilor

Tim Sweeney, președintele Epic Games

Autor: David Urziceanu