YouTube a anunțat că va ascunde numărul de dislike-uri pentru vizitatori

YouTube a anunțat într-o actualizare că va ascunde numărul total dislike-uri pentru vizitatorii platformei. Această modificare a intrat deja în vigoare.

Motivul?

Compania a spus că a făcut această schimbare „pentru a se asigura că YouTube încurajează comunicare pe baza de respect între spectatori și creatorii de conținut”. Anterior, creatorilor de conținut li s-a oferit oportunitatea de a elimina numărul de dislike-uri.

Un studiu al companiei a descoperit că s-a diminuat intenția de a da dislike unui cont de Youtube, în special pe canalele mai mici, care sunt adesea ținta atacurilor în masă. În cele din urmă, anunțul susține că această schimbare întărește valorile de bază ale site-ului și „promovează interacțiunile respectuoase între spectatori și creatori”.

Deși este posibil ca spectatorii să nu poată vedea raportul dintre dislike-uri și aprecieri, butonul pentru dislike va fi în continuare acolo pentru fiecare videoclip. Creatorii vor fi acum singurii care au acces acest număr pentru ficare videoclip încărcat. Compania spune că fiecare creator de conținut va putea vedea numărul de dislike-uri, împreună cu alte valori, în YouTube Studio.

Utilizatorii platformei video vor putea în continuare să transmită neaprecierea pentru un anumit videoclip acolo unde consideră de cuviință, iar videoclipurile care au primit dislike vor continua să contribuie la algoritmul și recomandările personalizate.

YouTube recunoaște că mulți oameni s-ar putea să nu fie de acord cu decizia lor. Mulți au folosit  butonul de dislike pentru a judeca videoclipurile. YouTube își justifică decizia declarând că acest lucru va ajuta la transformarea platformei sale într-un „mediu mai incluziv și mai respectuos în care creatorii au ocazia să se simtă în siguranță să se exprime”.

Sursa: Dot Esports

Autor: Bianca Cimpoi bianca.cimpoi@esporturi.ro