Challengermode, parteneriat cu Federația Internațională de Esports

Challengermode parteneriat cu Federația Internațională de Esports. Acordul prevede că Challengermode devine platforma oficială pentru Campionatul Mondial de Esports IESF.

Challengermode parteneriat cu Federația Internațională de Esports

Potrivit comunicatului de presă, Challengermode va găzdui turneele regionale pentru eveniment. În plus, IESF va folosi platforma pentru a automatiza turneul pentru echipele naționale care participă la fiecare categorie continentală.

Calificările Campionatului Mondial de Esports sunt deja în curs de desfășurare, cu jucători de esports din 85 de națiuni care concurează în CS:GO, Dota 2, PES 2021 și Tekken 7. Turneele regionale pentru Campionatul Mondial vor duce la o finală offline care are loc la Eilat, Israel, în luna noiembrie a acestui an.

“Ocazia perfectă de a demonstra puterea platformei” spune Philip Hubner

Philip Hubner, CBDO la Challengermode, a comentat: “Suntem extrem de încântați să lucrăm cu IESF la turneul din Eilat. Acoperirea internațională a competiției demonstrează atât potențialul sporturilor electronice de a uni echipe din întreaga lume, cât și ne oferă ocazia perfectă de a demonstra puterea platformei și a simplifica chiar și cele mai complicate competiții.”

Campionatul Mondial de Esports este deschis tuturor națiunilor cu federații de esports care fac parte din IESF, inclusiv România. Pentru eveniment, IESF a încheiat un parteneriat cu Asus, HanbitSoft, Taiwan Excellence și Ministerul Israelian al Turismului.

Sursa: Esports Insider

Autor: Dragoş Bârsan dragos.barsan@esporturi.ro

Redactor: Nectarie Popa nectarie.popa@esporturi.ro

CITEŞTE ŞI Cupa Naţiunilor Europene de CS:GO vine în România