IERI ŞI AZI. 28 septembrie

IERI ŞI AZI 28 septembrie. Seria de articole “IERI ŞI AZI” de pe www.esporturi.ro are o nouă identitate! Află zi de zi, de luni până vineri, file din istoria esporturilor.

Counter-Strike

DreamHack Skellefteå II

În anul 2008, DreamHack și-a organizat unul dintre concursurile sale în orașul seudez Skellefteå. Fondul de premii al concursului a fost în valoare de aproximativ 7.700 de dolari americani, premiu care a mers în totalitate la echipa câștigătoare, iar cea de pe locul doi a primit un premiu ce constă în hardware de la Asus. Echipele care încă mai există și au participat la acest concurs sunt SK Gaming, Fnatic, EvilZone și Blank. EvilZone au fost cei care au câștigat premiul în bani, în timp ce SK Gaming a terminat pe locul 2.

Sursă: Liquipedia

PC Gamer Showdown 2008

Simultan cu concursul DreamHack, PC Gamer Showdown a fost organizat în Regatul Unit și a aveut un fond de premii de 10.000 de lire sterline. 11 echipe au concurat, printre acestea numărundu-se Reason Gaming, Birmingham Salvo, London Mint și fm!TOXiC. După faza grupelor, Birmingham Salvo și Reason Gaming au ajuns în finală, care a fost câștigată cu scorul de 2-0 de către echipa Birmingham.

IERI ŞI AZI 28 septembrie

Dota 2

Techlabs Cup 2013 Season 3

Aceasta este dea de-a patra oprire făcută de către cei de la Techlabs Cup, organizată de această dată în Minsk, Belarus. Cu un fond de premii în valoare de 15.000$, la concurs au participat 4 echipe: NaVi, DD.Dota, Al’met și Power Rangers. NaVi a fost echipa care a câștigat concursul, înfrângâdu-i pe cei de la Power Rangers în finală cu 2-0.

Sursă: Liquipedia

Revino de luni până vineri pe site-ul nostru pentru file din istoria esporturilor!

Autor: David Urziceanu david.urziceanu@esporturi.ro

CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 27 septembrie
CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 24 septembrie
CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 23 septembrie