IERI ŞI AZI. 10 septembrie

IERI ŞI AZI 10 septembrie. Seria de articole “IERI ŞI AZI” de pe www.esporturi.ro are o nouă identitate! Află zi de zi, de luni până vineri, file din istoria esporturilor.

Counter-Strike

ESG Tour Mykonos 2017

Primul eveniment al ESG Tour începe în a doua săptămână a lunii septembrie cu concursul Mykonos 2017. Celebra insulă grecească va găzdui acum un eveniment cu unele dintre cele mai prestigioase echipe profesioniste CS:GO din întreaga lume și cu un fond de premii în valoare de 200.000€.

Mykonos Invitational 2017 marchează pentru prima dată când toți jucătorii concurenți vor locui sub un singur acoperiș, care va servi simultan ca loc de desfășurare a evenimentului. Vila Destiny este un loc spectaculos, cu trei case separate, două piscine și o priveliște uluitoare, cu vedere la renumita Mare Egee.

BIG, Gambit Esports, Heroic, Team Liquid, mousesports, SK Gaming, Virtus.pro și Team Envy au fost cele 8 echipe participante, iar după faza grupelor, Virtus.pro, mousesports, SK Gaming și Team Liquid au rămas în cursa câștigării premiului de 100.000€. Dintre acestea, mousesports au fost cei care au reușit, câștigând cu scorul de 3-2 în fața americanilor din Team Liquid.

Sursă: Liquipedia

DreamHack Open Montreal 2017

DreamHack Open Montreal 2017 a fost organizat simultan cu concursul de pe celebra insulă grecească, în celebrul oraș canadian Montreal. Fondul de premii a fost de 100.000$, iar echipele participante au fost Cloud9, Counter Logic Gaming, Immortals, North, Gale Force Esports, Luminosity Gaming, Team Kinguin, compLexity Gaming. Dintre acestea, North a fost echipa învingătoare, reușind să-și câștige grupa, dar și meciurile din semifinale și din finală cu scorul de 2-0. În urma reușitei, aceștia au fost premiați cu 50.000 de dolari americani.

Sursă: Liquipedia

IERI ŞI AZI 10 septembrie.

Revino de luni până vineri pe site-ul nostru pentru file din istoria esporturilor!

Autor: David Urziceanu david.urziceanu@esporturi.ro

CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 9 septembrie
CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 8 septembrie
CITEȘTE ȘI IERI ŞI AZI. 3 septembrie